DAN VASILIU

pagina personala

 

"SI SEDES NON IS"

 

Atitudine

 

"Domnul intoarce imprumutul pe care il ia de la oameni insutit si inmiit,

atunci cand oamenii il imprumuta pe Domnul prin saracii Lui "

 

 

Coada de topor sau ... cum l-am zarit pe Dumnezeu

 

Odata, mai demult, mergeam cu niste prieteni spre cetatea Sibiului. Fiind cu masina m-am oprit, asa cum am obiceiul, la Cozia. Dupa ce ne-am adus prinosul de credinta, fiecare in felul lui, am dat sa plecam mai departe. In poarta manastirii era un om. Un om sarac, umil, dar cu o figura linistita si luminata de un zambet permanent. Vindea ... cozi de topor! S-a tinut dupa mine sa-i cumpar una. Aproape nu l-am bagat in seama. Ce era sa fac cu asa ceva, mai ales ca nici nu aratau prea "comercial". Am plecat. Am parcurs o buna bucata de drum dar, cu cat ma departam, in mintea mea se conturau sentimente contradictorii. Cine sa cumpere asa ceva din acel loc? Ceva nu se potrivea. In curand am inceput sa simt o strangere de inima ca nu i-am dat ceva. Ma urmarea fata lui zambitoare si lipsita de griji cu care ma imbia sa cumpar. Parca voia sa-mi daruiasca ceva nu sa-mi vanda. Am fost atent la linistea din masina. La un moment dat nu am mai rabdat si ... Surpriza! Toti se gandeau la acel om. Le atrasese si lor atentia si nutreau acelasi semn de vinovatie ca mine. Intoarcem ? Nu. Lasa ca il gasim la intoarcere. N-a fost asa! L-am cautat multa vreme dupa aceea. De cate ori treceam pe la Cozia prima data incercam sa-l gasesc. M-am rugat sa-l gasesc! Nici pomeneala. Ma apasa din cand in cand neputinta mea dar si sentimentul ca  am pierdut o mare ocazie. Ocazia de a-L imprumuta pe Dumnezeu prin saracii Lui!

Peste cativa ani am oprit, ca de obicei, la Cozia. L-am zarit. Vindea maturi de nuiele. Am scos o bancnota din buzunar si i-am dat-o, intorcandu-i zambetul cu care m-a intampinat. Nu a vrut nici in ruptul capului sa primeasca ceva fara sa iau o matura. Nu-mi trebuia si pe deasupra nici nu ma intorceam spre casa. Unde sa car matura dupa mine? Am luat-o pana la urma si am aruncat-o undeva intr-un colt intunecos in masina. La intoarcere dupa cateva zile ... matura mea era plina de frunzulite si mai avea putin sa infloreasca. Era primavara! Era primavara si in sufletul meu. Nu mai eram apasat de ganduri. Fericirea imi umplea sufletul. L-am ajutat iar El mi-a zambit. L-am zarit pe Dumnezeu!

 

30 aprilie 2010

* * * * * * * * *